Header

Iuliana Beregoi x ‪YNY Sebi‬ – Predestinați [Versuri]

288

Versurile melodiei Predestinați interpretată de către Iuliana Beregoi împreună cu YNY Sebi‬ și cu Șușanu și lansată pe YouTube pe 01 Iulie 2025 evocă puternic ideea de dragoste predestinată, o legătură profundă între două suflete care, indiferent de obstacole sau diferențe, sunt menite să fie împreună. Refrenul repetă insistent cuvântul „predestinați”, accentuând sentimentul că iubirea dintre cei doi nu este o simplă coincidență, ci un destin scris. Schimbul reciproc de inimi devine simbolul unei uniuni totale, în care doi oameni aparent diferiți se potrivesc perfect tocmai prin contrastul lor.

Pe lângă această idee centrală, versurile surprind și fragilitatea iubirii, dar și forța ei. Deși nu totul este idealizat – „în iubire e care pe care” – povestea celor doi reușește să depășească aceste tensiuni printr-o conexiune autentică, sinceră și naturală. Imagistica poetică („dacă n-aș vedea ochii tăi, m-aș uita la stele”) sugerează dorința de apropiere și nevoia de prezență, în timp ce versuri precum „aș opri timpul, dar nu-i de ajuns nici infinitul” arată că dragostea aceasta depășește chiar și limitele realității. Astfel, melodia devine o declarație de dragoste eternă, una ce transcende timpul, spațiul și împotrivirea.

Mai jos vei regăsii versurile melodiei:

Refren:
Predestinați, oricât ne-mpotrivim.
Predestinați, că prea nepotrivim.
Inima mea, inima ta, ni le dăm la schimb.
Predestinați, suflet de suflet, legați.
Predestinați.
Predestinați.

În iubire e care pe care, dar la noi nu e așa.
Care inimă bate mai tare?
Să fie a mea, să fie a ta?

Dacă n-aș vedea ochii tăi, m-aș uita la stele.
Să-mi încălzească umerii goi, când nu te am pe piele.

Refren:
Predestinați, oricât ne-mpotrivim.
Predestinați, că prea nepotrivim.
Inima mea, inima ta, ni le dăm la schimb.
Predestinați, suflet de suflet, legați.
Predestinați.
Predestinați.

N-o să ne-ajungă, o viață oricât ar fi de lungă.
Chiar și din umbră, sunt lângă tine orice se întâmplă.

Mulți se plâng că-i complicat, dar la noi totul e simplu.
Aș opri timpul, dar nu-i de ajuns nici infinitul.
Cu tine la polul nord, nu ai simțit frigul, la ce focar de noi…

O mie de grade, de o mie de ori.
O mie de motive să vin cu o mie de flori.
Cât să ne ascundem departe de ochii lor,
Mai bine hai să le-arătăm ce vor.

Refren:
Predestinați, oricât ne-mpotrivim.
Predestinați, că prea nepotrivim.
Inima mea, inima ta, ni le dăm la schimb.
Predestinați, suflet de suflet, legați.
Predestinați.
Predestinați.

Dacă n-aș vedea ochii tăi, m-aș uita la stele.
Să-mi încălzească umerii goi, când nu te am pe piele.

Refren:
Predestinați, oricât ne-mpotrivim.
Predestinați, că prea nepotrivim.
Inima mea, inima ta, ni le dăm la schimb.
Predestinați, suflet de suflet, legați.

S-ar putea să îți placă...

Instalează aplicația noastră

Acces rapid la ultimele articole și versuri publicate.